România este o ţară foarte activă din punct de vedere seismic, dar nu atât de reactivă când vine vorba de diminuarea posibilelor efecte ale unui cutremur major. Proiectul MOBEE intenţionează să aducă o schimbare în abordare, folosind puterea informării si a educaţiei non-formale. Proiectul este unul practic unic în România şi este destinat unui public numeros, indiferent de vârstă, pregătire, situaţie materială sau chiar domiciliu! Pe scurt, presupune transmiterea informaţiilor actuale referitoare la ce sunt cutremurele, cum ne pot afecta şi ce putem să facem pentru a ne proteja de efectele lor, prin intermediul tehnologiilor moderne, exponatelor, activităţilor interactive şi interacţiunii între oamenii de ştiinţă şi public.

De ce MOBEE?

MOBile Earthquake Exhibition = Expoziţia MOBilă despre Cutremure

Coordonator

Proiectul MOBEE este coordonat de către Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pamântului, instituţie cu autoritate şi tradiţie în domeniul seismologiei.

Director de Proiect: Dr. Ing. Dragoș Tătaru (email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.)

Echipa de bază: Drd. Dragoş Toma-Dănilă, Drd. Eduard Năstase, Drd. Raluca Partheniu, Dr. Alexandra Muntean

Parteneri

Universitatea Naţională de Arte asigură calitatea vizuală a materialelor proiectului.

S.C. Siveco S.A., firmă cu o bogată experienţă în materie de e-learning şi dezvoltare aplicaţii educaţionale, realizează tehnologiile digitale.